Întreb fără s-aștept răspuns: Credeți că străzile vorbesc?
Sunt treze-n zori de zi, citesc povești de seară și iubesc?
Că au prieteni și îmbătrânesc...nu credeți că-i așa?
Aduc dovadă, mărturie scrisă, câteva vorbe despre strada mea.
În diminețile de mai, plină-i de pași târzii,
Iar serile de vară-i dau glasuri suave de copii.
Parcă o punte leagă între trecut și nou,
Între suspin și zâmbet, tăcere și ecou .
O-mpart cu multe fețe ce uneori zâmbesc
Când simt parfumul vieții din roze ce-nfloresc.
Și ritmul pașilor îl domolesc, își rătăcesc privirea,
Uitând al zilelor firesc și alegând trăirea.
Covor de frunze ruginii toamna-i așterne-n prag,
Urme de pași ascunde iarna și le privesc cu drag.
Nu-i sunt stăpân și cheia ei n-o pot avea,
Dar inima îmi râde...vorbesc cu strada mea!
