Purtăm pe tălpi urme de nostalgie,
Pe creștet muguri de an nou
Și pe ecranul viu al mulțumirii
Privim nemărginirea în tablou
Și nu-i un răsărit măreț de soare
Din valul somnoros al dimineții.
E marea ce răsare în infinitul iernii
Și ninge darul alb al vieții.
Iar veșnicia ce îmbracă clipa
Stă într-un regat tăcut și înghețat
În care brazii liberi nu-și doresc
Nici urme împărătești, nici ziduri de palat.
Trec fulgi de ani ascunși la tâmple
Când dorul inocenței ninse reînvie,
Și prin oglinda timpului, pe sănii
Alunecă prin vis ierni din copilărie.
