• Viața

    Vacanța

    Pentru a culege tihnă Și bulgări de speranță, Sufletul vrea și cere Bilet pentru vacanță. Nu-ți spune care-i locul, Te lasă să alegi, Nutrește o dorință: La pas cu el să mergi. Dacă ochii cerșesc Plăcerea să-i răsfeți, Inima îți deschide Cărarea să înveți. Vacanța sufletească Nu-i un medicament. E terapie pură Cu gust de sentiment. Nu este nici rețeta Știută de părinți, Ci este mulțumirea Pe care TU o simți. Mintea îți cere TOTUL, Sejur la infinit... Sufletul, doar o CLIPĂ Să spui: sunt fericit!