Un strop de răsărit timid bate la ușa dimineții, Un cânt de păsări fără scenă închină mulțumire vieții. Murmură-n mintea ațipită o blândă rugăciune vie, Ochii îmbrățișează treji tot ce dă zilei bucurie. Ore și gânduri se ascund după perdelele de nori, Viața își țese pânza verii cu fire lungi de trecători. Vorbesc prelung, în șoapte mute bătrânele alei, Iar norii duc în brațe pline parfumul florilor de tei. Săgețile de aur pur brăzdează clar al zilei dar. Când inima vede iubirea, nimic nu este în zadar. Iar valurile înserării ce vin cu marea de apus Legănă clipe de magie din ziua ce cu noi s-a dus.

Numărând binecuvântările, Evocând bucuriile. Privind cu blândețe, Râzând cu naturalețe. Exprimând mulțumirea, Ținând la piept trăirea. Uitând împovărarea, Iubind iarba și marea. Tăcând în așteptare, Elogiind ce-i încântare!

Sunt lumea ce se vede în oglindă Și glasul ce șoptește cu blândețe. Sunt visul ce rebel colindă Și fură clipe de naturalețe Sunt pasul ce pe iarbă urmă lasă Și are simplitatea drept veșmânt. Sunt dorul ce-l îmbracă pe ,,acasă" Cu stropi de rouă și miere în cuvânt. Sunt gazda gândurilor bune Și călător înspre altare vii, Proprietar pe colțul meu de lume Și chiriaș fidel pe lumi de bucurii. Sunt fulgul ce aduce pace Și gândul care simte mulțumirea. Sunt vorba ce în umbră tace Și leagănă zâmbind iubirea. Sunt picătura unei mări uitate Și drum îngust înspre înțelepciune, Parfum discret cu iz de raritate, Ciob din oglinda…