Neprețuite

Când umbre de orgolii Ne risipesc trăirea Și într-un cuib de vatră Nu-s urme de căldură, Obloanele indiferenței Ne îngrădesc iubirea Și-n lume se revarsă Săgeți cu gust de ură. Amăgitoare-i hrana Când sufletul dator Rămâne umilit, În strai de cerșetor. Când pleava e bogată În lanul de secară, Uităm că brazda cere Podoabe de lumină, Că o sămânță bună E dar de primăvară, Ce încolțește rar Din stropi de rădăcină. Amăgitoare-i hrana Când sufletul dator Rămâne umilit, În strai de cerșetor. Când vrem ca bunătatea Să fie o zi de post, Dar ochii ne rămân Împovărați și goi Să ne-ntrebăm smerit Care-i al vieții rost? Căci că în oglinda…

Purtăm pe tălpi urme de nostalgie, Pe creștet muguri de an nou Și pe ecranul viu al mulțumirii Privim nemărginirea în tablou Și nu-i un răsărit măreț de soare Din valul somnoros al dimineții. E marea ce răsare în infinitul iernii Și ninge darul alb al vieții. Iar veșnicia ce îmbracă clipa Stă într-un regat tăcut și înghețat În care brazii liberi nu-și doresc Nici urme împărătești, nici ziduri de palat. Trec fulgi de ani ascunși la tâmple Când dorul inocenței ninse reînvie, Și prin oglinda timpului, pe sănii Alunecă prin vis ierni din copilărie.

De ce să vrei ca gândul tău Să fie glas, Când cei din jur Aleg să-ți știe vorba nerostită, Când strigătul e mut În liniștea simțită? De ce să vrei ca sufletul Să-ți fie vorbă, Când cei din jur Aleg să-ți știe gândul cel ascuns, Iar mintea a decis Să aibă alt răspuns? De ce să nu alegi ca gândul Să îți fie vers Când cei din jur aud doar glasul lor? Și uită că doar tu poți fii Stăpân al tainei vorbelor.

Pluteam pe nostalgia unui vis, Eram un fir naiv de floare, Aveam miros discret, încredere în soare. Și căutam buchetul unei armonii, Un loc de drag, un câmp de bunătate Cu flori surori și iz de noutate. Îmi ascundeam petalele-n lumină, Țeseam la umbra nopții frunze vii Să fie mulțumire și dar de bucurii. Prindeam de mână orice rază, Legam prietenii cu ploi și nori Crezând în hora unui lan de flori. Când roua dimineții m-a trezit Eram un fir naiv de floare Uimit de propria-i culoare.

Caut frumos și bine, Iubire și răgaz, Ochi și priviri senine, Un zâmbet veșnic treaz. Fug de orgolii reci Cu măști amăgitoare, În loc de vorbe seci Aleg miros de floare. Prefer minoritatea Și tot ce-i natural, Evit calm cantitatea Tumultului banal. Pe valuri liniștite Vâslesc pe marea mea Și clipe fericite Mereu voi căuta. Cer gândul înțelept Și vreau să-mi fie dar Păstrarea unui drept: De-a fi minoritar!

Sunt un reporter demodat, Șomer, căutător de conținut Ce-i senzațional nu am aflat, Dar timpul nu-i trecut. Poate-i momentul de-o schimbare Și eu, timidul diferit Să accept ciudata provocare De-a fi reporter renumit. Iată-mă vânător de știri, Înconjurat doar de priviri cochete. ,, Înaintează...ce te miri? Avem în fața trei vedete". Îmi spune încântată o amică, Când eu pășesc stingher, Simțind că mă cuprinde-o frică Dorind să mă ascund într-un ungher. Aș vrea să fiu într-un alt loc, Mă scuz cu replici repetate, Și ritmul inimii mi-e într-un galop Spre lumi cu fețe desenate. E clar, nu cer autograf Și nu mă încântă nicio etichetă Dar vreau să se transforme-n…

Ascult povestea unui vârf de deal, Ce îmi vorbește despre dor și rădăcini Și pânza amintirii devine un portal Spre anii plini de viață ai nucilor bătrâni. Miroase crud a fân cosit în zori, Pe fir de vis răsună glas de clopot Și dinspre câmpuri pline de culori Aștept să vină al ploii ropot. Și zarva bucuriei stă la uși de pace, Ochii deschid ferestre, iar sufletul alege, Sub plapuma răbdării soarele molcom tace Și taina libertății ar vrea să o dezlege. Cufărul cu povești are același grai Cu grâul, frunza, pietrele și vântul. Un dar ar fi să-l înțelegi, un leac să ai Și să asculți cum murmură pământul.…

Zâmbește roua dimineții, Timid se ștegre urma unui vis, Ai vrea să vezi culoarea vieții, Să lași fiorul nedescris Și liniștit să stai Cu un amic la ceai. Amiaza zilei cântă dorul, Dar forfota ascunde glasul. Mintea-i pe drum, vâneaza sporul, Nici gând să își oprească pasul Și liniștit să stai La umbra unui ceai. Mugurii serii înfloresc, Când soarele trist se ascunde, Regrete vii lacom pândesc Și nostalgia te pătrunde, Căci ai fi vrut să stai Cu un amic la ceai. Și cauți tihna unui ceas Și arta vorbei ce clădește, Te întrebi: cât o mai fi rămas Din vraja clipei ce zidește? Și vrei cu orice preț să…

Ce bine e când ne e BINE, Când știm că azi este un dar Și ne rugăm ca noul mâine Să ne aducă BINE iar. Ce bine e când ne e PACE, Când știm inimii să-i zâmbim Și dansul zilei vrajă face Și ne învață să trăim. Ce bine e când ne DRAG, Când raiul îl simțim trăind Și mulțumire avem în prag Și clipe numărăm, tăcând Ce bine e când vrem să FIM, Când prețuim un fir de floare Și, privind cerul, tainic știm Că orice zi e sărbătoare

Am o proprietate fără nume, Veți zice: asta-i o poveste... Și vă confirm: nu e un loc anume Și n-am un act legal să o ateste. Mă învecinez cu crengi îndepărtate, N-am garduri nici la nord și nici la sud, Adulmec doar miros de libertate Și foșnete de frunze și triluri vii aud. Spre lume am ferestre tăinuite Și le deschid timid din când în când Aud ecoul sec al pietrelor zidite Și zarva răsfirată ce râde judecând. Vreo doi prieteni veșnic visători, Zâmbind, mi-au spus: chiar ai dreptate! Nu-i greu printr-o pecete de culori Să fii stăpân etern pe o proprietate. S-o lași drept infinită moștenire, Simțind și mulțumind…