Urme de pași bătrâni au fost cândva pe-aici, Azi dorul zugrăvește icoane cu bunici. Oglinda unui vis le-arată chipul drag Și parcă ieri surâsul ți-l revărsau în prag. Spuneau povești de viață, fără a le citi, Oftau șoptit, prelung... ,,Copile, tu ce știi? Pentru-a simți înaltul și tihna unui munte Între pământ și cer din gânduri îți faci punte." Urme de pași străbat altare de lumină, Bunicii ne veghează și râd când se închină. Ei fură zilnic flori din raiul bucuriei, Pe pat de frunze dorm în toamna veșniciei.

O fi albul rai al sălbăticiei, Popas pentru vânt, imn al bucuriei? O fi pacea ninsă, un regat uitat? Ori un simplu dar ce vieții e dat? Nu-i palat zidit ori proiect impus. Îi simți măreția doar privind în sus. Are drept hotar infinitul zării Și nu-i poți închide porțile uitării. Mâine e misterul din a iernii ceață, Azi prezentul țese un crâmpei de viață. Rămâne-o enigmă edenul ceresc. Bogăția clipei e-un rai pământesc!