M-am întrebat de mii de ori Este de-ajuns seminței unui vis Să-i picuri stropi de rouă de seara până-n zori S-o faci copac așa cum ți-a fost scris? Și mi-am răspuns de mii de ori Că un copac nu poate crește Decât iubind, iertând,simțind fiori Și pacea rugăciunii ce-i vorbește. Am încercat de mii de ori Vise să-i dau copacului în floare M-am înălțat de bucurie sus la nori Simțind a vieții binecuvântare! Am înțeles de mii de ori Că ceru-i plin și poate împarți Atâtea împliniri,frumos și sărbători Cât n-ai visat și n-ai putut gândi. Am învățat de mii de ori Să fac din frunzele copacului altar. Și m-am…

Lumina din ochi și gândul cel bun Mă îndeamnă să tac,ar cere să spun Cum fețe cu zâmbet ascund nori de fum. E bine să tac,e bine să spun? Doi ochi văd esența, adâncul fântânii, Alți doi văd lumescul și urmele mâinii. O inimă plânge de-aude-un oftat, Iar alta tânjește să aibă-un palat. O minte-i lumină și pace pe veci, În alta e noapte și n-ai cum să treci. O vorbă te-alină la zi de răscruce, O alta, tristețe și umbră aduce. Un zâmbet e viu,se-nalță și crește, Iar altu-i absent ,se-ascunde, pălește. O mână se întinde, te-ajută să urci, O altă te-apasă pe culmi să n-ajungi. Ochi,vorbă și minte…

Întreb fără s-aștept răspuns: Credeți că străzile vorbesc? Sunt treze-n zori de zi, citesc povești de seară și iubesc? Că au prieteni și îmbătrânesc...nu credeți că-i așa? Aduc dovadă, mărturie scrisă, câteva vorbe despre strada mea. În diminețile de mai, plină-i de pași târzii, Iar serile de vară-i dau glasuri suave de copii. Parcă o punte leagă între trecut și nou, Între suspin și zâmbet, tăcere și ecou . O-mpart cu multe fețe ce uneori zâmbesc Când simt parfumul vieții din roze ce-nfloresc. Și ritmul pașilor îl domolesc, își rătăcesc privirea, Uitând al zilelor firesc și alegând trăirea. Covor de frunze ruginii toamna-i așterne-n prag, Urme de pași ascunde iarna…

Am întâlnit un înger care cântă! Are scântei în ochi și inima-i vorbește. M-am întrebat în șoaptă, lăcrimând: Care-i va fi privirea când va crește? Visează aripi să brăzdeze al cerului înalt, Poartă fărâme de divinitate , Iubește pacea, omul, icoana din altar, Dansează-n ritmul vieții pe un acord de clape. Plec ochii și gândul mi-l înalț, La cer mă rog să-i țină a ochilor scânteie. Am întâlnit un înger care cântă Eternitatea-o va numi un înger de femeie !

Din multe locuri minunate ce le-ai văzut pe rând E unul ce-i lipit de suflet, îl porți mereu în gând. Acolo, liniștea vorbește și te cuprind fiori Când clipe de eternitate cu sufletul măsori . În vârf de deal stă scut de pace a satului cetate. Ascunde ani, povești trecute, un clopot care bate. Deschide punți spre inimi, între pământ și cer, Oprește noaptea minții și temerile pier. Simți rădăcinile adânci și dorul de bunici, Și umbra inimii ascunde mărimea lucrurilor mici. Glas blând de clopot te cuprinde și gându-i luminat Un colț de inimă tresaltă... așa-i la mine-n sat !