La ceas de asfințit, când umbra se apleacă fără teamă, Când oști de vânt temut, prin frunze, ploaia cheamă, Doi iubitori de viață găsesc la colț de drum Un dar adus de clipa ce sta-va în album . Se-întreabă de se poate cu ploaia să se întreacă. Și lacrimi se ascund căci zâmbete le îneacă. Ei știu că sunt fărâme și simt privirea trează A marelui prea bun ce după nori veghează. Nori grei ce cheamă vântul privirile atrag, Teii ce-și spun povești sunt dezveliți de straie. Iar inimile-s ude de stropii mari de drag Și ochii îi sărută dulci picături de ploaie!

Trăiește încă albumul unui viu trecut Și simt un dor aprins de clipe ce-au durut. Visez lumina ce-mi arată spre amintiri o punte Și-mi dă o mângâiere,un cald sărut pe frunte. Iar cheia unei lacrimi deschide drumuri sfinte Spre raiul unde dorm aducerile-aminte !

În liniștea ce umple pacea,se-aude-o vale care cântă. Și mulțumește-n rugăciune de binecuvântari și dar de ploaie sfântă. Împovărat de gânduri reci,pășind stingher ,mereu în fugă, Tu,trecător cu ochii goi,ești viu,auzi a văii rugă? Vezi cum o salcie tăcută,ușor de umeri de îndoaie, Plecându-și ramuri peste apă,șoptind, rugându-se în ploaie? Cum valea își deschide brațe și-i gata să primească Sfințenia și limpezimea scurse din apa cea cerească? Tresari, te luminezi,făcând popas,cu inima vorbești. Și râzi cu ochii minții,te bucuri și trăiești. Simți calzi fiori aduși de stropi și te cuprind trăiri șuvoaie. Sub negri ochi și-n colț de suflet îți picură lacrimi de ploaie!