Purtăm pe tălpi urme de nostalgie, Pe creștet muguri de an nou Și pe ecranul viu al mulțumirii Privim nemărginirea în tablou Și nu-i un răsărit măreț de soare Din valul somnoros al dimineții. E marea ce răsare în infinitul iernii Și ninge darul alb al vieții. Iar veșnicia ce îmbracă clipa Stă într-un regat tăcut și înghețat În care brazii liberi nu-și doresc Nici urme împărătești, nici ziduri de palat. Trec fulgi de ani ascunși la tâmple Când dorul inocenței ninse reînvie, Și prin oglinda timpului, pe sănii Alunecă prin vis ierni din copilărie.