Lumina din ochi și gândul cel bun
Mă îndeamnă să tac,ar cere să spun
Cum fețe cu zâmbet ascund nori de fum.
E bine să tac,e bine să spun?
Doi ochi văd esența, adâncul fântânii,
Alți doi văd lumescul și urmele mâinii.
O inimă plânge de-aude-un oftat,
Iar alta tânjește să aibă-un palat.
O minte-i lumină și pace pe veci,
În alta e noapte și n-ai cum să treci.
O vorbă te-alină la zi de răscruce,
O alta, tristețe și umbră aduce.
Un zâmbet e viu,se-nalță și crește,
Iar altu-i absent ,se-ascunde, pălește.
O mână se întinde, te-ajută să urci,
O altă te-apasă pe culmi să n-ajungi.
Ochi,vorbă și minte ...ale mele-s toate.
Vreau doar frumosul a-l da mai departe.
Și de înțelepciunea n-o răspândesc vorbind,
Aleasă-i mulțumirea de-a mă-nălța tăcând.
