Aș vrea să am doar ochi senini, iar lacrima să-mi fie
O rouă vie peste suflet și val de bucurie.
Aș vrea spre simplitatea vieții timid să mă cobor
Să fiu și nu să am, să simt, nu să măsor.
Aș vrea mândria s-o acopăr cu haina mulțumirii,
Să fug din lumea de șabloane spre insula trăirii.
Aș vrea să-i fac înțelepciunii o casă de pământ,
Să știu ca niciodată fericirii nu-i trebuie cuvânt.
Aș vrea sinceritatea vorbei în ce-i apreciere
Și nu orgolii răsfățate cu umbre de plăcere.
Aș vrea cărarea îngustă să o transform în drum
Și veșnic să-mi rămână tot ce mi-e dar acum!