Răsfoind file de carte, astăzi mi-a ieșit în cale
Să-mi vorbească despre om, un amic, Caragiale.
Potrivindu-și ochelarii sub privirea critică,
Mă provoacă la discuții cu temă politică .
Și ce dialog profund, cu exemple de doctrină,
Argumente grăitoare dând istoriei lumină!
Brătianu ne privește prin oglinda de valori
Metaforic prăfuite prin condei de scriitori.
"Educația-i puterea",ce răsunet, ce moment!
Însă visul se destramă și ajungem în prezent.
Oameni noi,fără principii, soarta țării o veghează.
Am pierdut numărătoarea câtor fețe afișează!
Ieri, vorbeam de inamici, interese și război.
Azi, dreapta îi zice stângii: "parcă-i mai ușor în doi"!
E o știre,nu-i mirare și nu e nici noutate,
Este adevărul trist ce-l numim normalitate.
Uitate în umbra vremii, cartea, meritocrația
Stau timid după cortină, primează demagogia.
Nu e loc pe scena vieții de cultură sau dreptate,
Sunt vizibili, stând în față, oamenii cu greutate.
Vin sau pleacă, nimic nou, tot ai noștri se perindă.
Fiindcă scena nu-i străină, suntem noi într-o oglindă,
Încercând să ne ascundem de trista realitate
Sub perdeaua nepăsării ce-o numim societate.
În discuții sau proteste, timpul infinit va sta.
La alegeri viitoare, cu speranță vom vota.
În discursuri va prima importantul cetățean,
Actor al democrației ce-și exprimă dreptu-n van.
Închid ochii și visez vremea lui Caragiale.
Vechea scenă ne zâmbește, replicile-s actuale.
Oameni falși ,ascunși sub măști se rotesc nepăsători,
Fiindcă ei "iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători"!