Am sădit semințe vii în grădina minții,
Le-am udat cu roua nopții și sudoarea frunții,
Mii de gânduri colorate și-au deschis petale
Și prin drum pavat cu umbre mi-au făcut cărare.
I-am promis gândului bun să-l păstrez aproape,
Am simțit că-n lumea lui doar iubire încape.
N-am văzut în nori furtuna, ci a ploii joacă,
Glasului înalt, dar gol, i-am șoptit să tacă.
Mi-am fost prieten răbdător, martor al iertării,
Am trimis valuri de temeri spre marea uitării,
Din veri mi-am făcut mărgele și din ierni cercei,
I-am dat sufletului pacea și minții idei.
Din frumos și oameni dragi mi-am zidit o lume,
În culori și vorbe blânde mi-am pictat albume,
Am ales poteci înguste ce duc înspre-a fi,
Am găsit, în colț de suflet, arta de-a trăi.