TÂNARA MATURITATE
Când aminitirile se joacă și țes povești trecute ,
Devii actor în rolul vieții ,ai replici cunoscute.
Intimitatea scenei așteaptă spectatori
Discreți,atenți și iubitori de flori.
Simți frumusețea vieții ,ai vrea s-oprești o zi
A ei seninatate să o poți retrăi .
Zâmbești ,știi …nu se poate ,se simte neputința
Ce-ascunde nostagia și dă în schimb credința
Că mâine va fi un azi mai luminos
Mai plin de bucurie,de pace ,de frumos!
Preferi s-asculți tăcerea ,înveți să fii smerit
Și stii că viața-i darul ce trebuie trăit
Cu drag de oameni ,cu zâmbet în privire,
Cu suflet bun și blând ,cuprins de mulțumire.
Te copleșesc emoții și te cuprind fiori
Căci ai ales trăirea nu lucruri să măsori .
Iar sufletul alege bucuria șoptindu-ți că se poate
Să ai drept partener în valsul vieții o tânără maturitate !
