Scântei de minte și plăcere au desenat un vis.
Dar timpul, pus mereu pe fugă, în cufăr l-a închis.
Gândul i-a fost prieten, i-a dăruit nuanțe,
Răbdarea i-a zâmbit și i-a păstrat speranțe.
Și roua dimineții i-a spus să înflorească,
Iar mâini pline de dar, l-au ajutat să crească.
Azi, cufărul e gol, așteaptă vise noi
Să le șoptească noaptea, să fie vii apoi .
Timpul îți fură clipa și lasă amintirea,
Dar sufletul e tânăr și ține-n ochi sclipirea.
Și nu încetezi să crești, nici să visezi,
Cu ochii pruncului de ieri, maturitatea o trădezi .
