Privesc un ceas de frunze coapte, care măsoară viața.
Arată doar ore cu zâmbet și cântă dimineața.
Trăiesc intensitatea zilei ori amintiri ce ard
Pe muzica ce învârte clipa în ritmul frunzelor ce cad.
Visând timid parcă citesc noi pagini de roman.
Și frunze cad pe rând, dar nu din toamna unui an.
Aș lăcrima zilnic sub ceas și m-aș ruga să stea
Zile ce zboară, se ascund și fug din toamna mea .
Suspin, căci ceasul fură clipe, nu lasă să apară
Din arămiu de frunze coapte, mugurii noi de primăvară.
Pășesc zâmbind prind toamnă, cu suflet viu și plin
Pe ritmuri noi de viață, din dimineți ce vin !
