Într-o livadă ce visează Mereu să înflorească Și trainică, încrezătoare, Rod bun să dăruiască,O ștrengăriță curioasă Îi cântă unui fir de floare,Uimită cum plapuma ierbiiFură căldura de la soare. Iar când privirea și-o înalță Spre brațele unui cais,Sub vraja clipei se întreabă:O fi aievea sau e vis?Hei, voi, prietene de cruce, Cu puf de roșu colorate,Voi spune tuturor că sunteți Niște caise rușinate!Auzi, glumeațo, ce mai ieriAbia priveai la flori,Crezi că-n obrajii-ți ștrengărești Nu vei avea bujori?

Ce este un apus?O amintire a unui răsărit,Un drum ascuns spre infinit,Un zâmbet cu iz de tristețe,Un chip alintat cu blândețe,Izvor al noii dimineți,Cărare printre două vieți,Leagăn de clipe dispărute,Punte înspre lumi neștiute,O ploaie de lacrimi uitate,Un vis ce înalță o cetate,Un cânt care plânge înserarea,Un clopot ce strigă iertarea,O minte zidind o minune,Un cer dăruind rugăciune,Un gând rătăcit, fără glas,O viață ce face popas

Pluteam pe-o mare de iluzii Și ziduri de regrete îmi umbreau privirea, Iar visul, adormit în colț de suflet Știa că vreau să întâlnesc iubirea. Acea trăire sfântă ce-ți face ochii vii, Acel fior tăcut ce te pătrunde blând Și lasă-n mintea tristă, umilă și surprinsă Frânturi nevinovate din vraja unui gând. Nu-i drept să vrei ce este interzis! Se poartă măștile de fericire... Viața ți-a oferit statornice palate De ce să cauți muguri de iubire? Răspunsul mut se pierde printre vorbe... Regatul fără suflet strivește fericirea. Sunt prizonier în colivia cu vitralii, Dar vreau să întâlnesc iubirea...