Neprețuite

Întreb fără s-aștept răspuns: Credeți că străzile vorbesc? Sunt treze-n zori de zi, citesc povești de seară și iubesc? Că au prieteni și îmbătrânesc...nu credeți că-i așa? Aduc dovadă, mărturie scrisă, câteva vorbe despre strada mea. În diminețile de mai, plină-i de pași târzii, Iar serile de vară-i dau glasuri suave de copii. Parcă o punte leagă între trecut și nou, Între suspin și zâmbet, tăcere și ecou . O-mpart cu multe fețe ce uneori zâmbesc Când simt parfumul vieții din roze ce-nfloresc. Și ritmul pașilor îl domolesc, își rătăcesc privirea, Uitând al zilelor firesc și alegând trăirea. Covor de frunze ruginii toamna-i așterne-n prag, Urme de pași ascunde iarna…

Am întâlnit un înger care cântă! Are scântei în ochi și inima-i vorbește. M-am întrebat în șoaptă, lăcrimând: Care-i va fi privirea când va crește? Visează aripi să brăzdeze al cerului înalt, Poartă fărâme de divinitate , Iubește pacea, omul, icoana din altar, Dansează-n ritmul vieții pe un acord de clape. Plec ochii și gândul mi-l înalț, La cer mă rog să-i țină a ochilor scânteie. Am întâlnit un înger care cântă Eternitatea-o va numi un înger de femeie !

Din multe locuri minunate ce le-ai văzut pe rând E unul ce-i lipit de suflet, îl porți mereu în gând. Acolo, liniștea vorbește și te cuprind fiori Când clipe de eternitate cu sufletul măsori . În vârf de deal stă scut de pace a satului cetate. Ascunde ani, povești trecute, un clopot care bate. Deschide punți spre inimi, între pământ și cer, Oprește noaptea minții și temerile pier. Simți rădăcinile adânci și dorul de bunici, Și umbra inimii ascunde mărimea lucrurilor mici. Glas blând de clopot te cuprinde și gându-i luminat Un colț de inimă tresaltă... așa-i la mine-n sat !

E-o liniște sfântă, de rai pe pământ, Iar verdele-ascultă al inimii cânt. Și norii zâmbesc, în horă se adună, Împart bucuria de-a fi împreună. Potop de flori și fragi vin să-ntregească jocul. Corzi mute de tăcere răsună în tot locul. Crâmpeie mici de soare cad blând peste pământ Și hora o învârte un șuierat de vânt. Peste această lume stăpân ai vrea să fii, Dar ochii n-o cuprind, sunt goi pentru-a privi Magia de culori și liniștea de rai Ce dă al păcii gând și sufletului grai.

La umbra amintirilor din tinerețe, Pe vechea și uitata uliță din sat, Unde drumeți arar își dau binețe S-au adunat salcâmi la sfat. Înțelepțiți de vreme, plini de ani, Suspină blând și-a lor oftat de dor Coboară și sărută bătrânii bolovani Și caută cărarea târzie spre izvor. Acolo, a păcii umbră chema adeseori Să simtă pacea și mirosul de salcâmi în floare, Să-și stingă setea muncii, trudiții trecători, Iar clipa de răgaz să fie sărbătoare. Unde-i trecutul ceas și oamenii din sat? Se-ntreabă dorul celor ninși de flori. Și-un glas de prunc șoptește: n-au uitat, Vă poartă-n suflet, ca veșnice comori ! Povestea voastră-i vie, încă trăiți, ei știu! Am…