Neprețuite

Bogați sunt oamenii care adună munți de amintiri. Generoși sunt oamenii care împrăștie lumina adevărului. Verticali sunt oamenii dare nu-și negociază demnitatea. Sătui sunt oamenii care se hrănesc cu liniștea căminului lor. Înțelepți sunt oamenii care dau zestre copiilor lor un cufăr cu principii. Senini sunt oamenii care-și acceptă rolul fiindcă știu că scenariul este deja stabilit. Credincioși sunt oamenii care simt parfumul divinității în picăturile de ploaie. Deștepți sunt oamenii proprietari pe modestie. Mulțumiți sunt oamenii ce poartă în suflet bucuria de-a face bine. Frumoși sunt toți cei bogați, generoși, verticali, sătui, înțelepți, senini, credincioși, deștepți, mulțumiți.

Dacă ne-am trezi din somnul falsității Și fețele ni le-am stropi cu adevăr, Ne-ar lumina prelung vraja sincerității Simțind realitatea ne-am agăța de cer. Dacă ne-am elibera de corsetul etichetelor Și am scăpa de frica imaginii perfecte, Ne-am oglindi intimitatea portretelor Văzând unicitatea ne-am asuma defecte. Dacă am fugi de povara tendințelor Și am șopti pe străzi: ,,acesta-i stilul meu", Ne-ar mulțumi deplin darul dorințelor Trăind sinceritatea am fi unici mereu!

Om lângă om, pas lângă pas, Umbre de vânt și tei în floare, Glas fără gând, gând fără glas Dau serii iz de sărbătoare. Sinceritate ce vorbește cu blândețe, Amurgul cu miros de flori de tei, Suflet tăcut, fard de naturalețe Pas lângă pas pe vechi alei. Pășește clipa serii care tace, Spun gândului: prietenia are Glas nerostit, parfum de pace, Umbre de vânt și tei în floare!

Dacă am simți măreția clipei Din ceasul înserării Și am asculta liniștea Ce ne vorbește șoptit, Vorbele seci ascunse ar fi În negura uitării Și veșnic am trai Și ne-am îmbogăți. Dacă am asculta glasul clipei Din ceasul înserării Și am simți liniștea Care tace vorbind Ecouri s-ar ascunde În negura uitării Și ne-am îmbogăți Trăind...

Pe-a liniștii verdeață se leagănă un gând, Pete de veșnicie privirii îi fac rai, Culorilor în floare vântul le cântă blând Și în acest regat vrei prizonier să stai. O pânză infinită ascunde nori de pace, Tristeți sau vorbe reci s-au risipit în fum, O rază jucăușă pe-un fir de iarbă zace Și țese din lumină o schiță a unui drum. E poate o cărare spre lumea lui florar, O cale ce așteaptă miresme în alai, E poate mulțumirea primită azi în dar, Magia unei zile de început de mai.

Purtând pe cap cunună de spini și răutate Se pleacă blând Isus pentru-a spăla păcate. Crucea e steag de luptă, unealtă a mântuirii, Spinii sunt vorbe goale, greșelile privirii. Jertfa măreței cruci stinge focul durerii Și răni dumnezeiești nasc harul acceptării. Al suferinței preț e drumul înspre Rai Căci dar trimis din cer e crucea ce o ai. Și tot ce-i faptă bună e rod al veșniciei, Și tot ce-i gând curat e dar al omeniei. Ele aprind speranța spre drumul învierii, Sunt calea spre lumină și cerul înălțării.

S-au îmbrăcat cireșii în mantii îngerești, Miros a primăvară și pură simplitate, Trimit spre infinit sărut de noutate, Spre dimineață râd, iar noaptea spun povești. Ani grei își poartă în ramuri multe. Au fost un dar divin, nu o povară. Petale mii ce cântă-n prag de seară Și doruri adormite oprindu-se s-asculte. Spun zilelor de-april: fiți vesele, zâmbiți! Culorile visează pe verde așternut, E praf de amintire ziua din trecut. AZI este darul magic, cireșii-s înfloriți!

Angelice petale, sclipiri de primăvară Dau viață iar naturii, pădurea înconjoară. Zâmbesc sub ploaia rece buchete de magie Copacii îi trezesc, pajiștea o reînvie. Sunt pete de culoare pe un nou șevalet Ce-și pierd din prospețime în versuri de poet. Au străluciri de soare când îți cuprind privirea Statornicii prieteni ce răspândesc iubirea. Parcă își țin de cald, în brațe se cuprind, Își cântă bucuria și vraja și-o întind Peste lumina zilei și infinitul nopții Sunt licurici de flori ce dau sclipire sorții.

Grădinile sunt treze, au brațele deschise Și răspândesc parfumul a sute de narcise. Ele sunt elegante, împrăștie culoare Și poartă în petale fărâmituri de soare. Au făcut pact nescris cu celelalte flori Sa aibă întâietate în vraja de culori. Împart lumină caldă și ne surâd cochete, Sunt inspirații vii a numelor de fete. Prin simplitate poartă iz de rafinament, Nu își doresc corsetul vreunui aranjament. Ci vor ca primăvara să le arate drumul Pe care înfloresc și-și răspândesc parfumul.

Pășesc pe un covor de frunze adormite. Mi-e teamă parcă să nu le strivesc. Sub adieri de vânt stau neclintite Privind cum ghioceii se trezesc. Firavi și totuși plini de măreție Spre soare-și țin petalele deschise Stăpâni sunt pe-a pădurii împărăție Străjeri timizi care veghează vise. Când raze calde le aduc lumină Și liniștea pădurii dă semnal, Cu mulțumire aleasă se înclină Asemeni reverenței cu parfum regal. Împrăștie rafinament și eleganță, Scântei modeste de seninătate! Covor de frunze capătă prestanță Când defilează pași de simplitate!