Neprețuite

Când spre simplitate Pe poteci cobori Îmi vei da dreptate, Viața-i în culori. Un fir de ferigă Speriat de vânt Înspre ploaie strigă: Sunt de neînfrânt Pietre rătăcite Pe cărări uitate Trăiesc fericite Precum în palate. Nu-i o noutate, Când începi să crezi Îmi vei da dreptate, Viața-i cum o vezi Îmbrăcat în pânze De tufiș țesut Drumul printre frunze E necunoscut. De răcoare serii Ți se face dor Iarba îi dă verii Gust de cimbrișor. În culori pictate Sau haine modeste Îmi vei dreptate, Viața-i o poveste!

Am sădit semințe vii în grădina minții, Le-am udat cu roua nopții și sudoarea frunții, Mii de gânduri colorate și-au deschis petale Și prin drum pavat cu umbre mi-au făcut cărare. I-am promis gândului bun să-l păstrez aproape, Am simțit că-n lumea lui doar iubire încape. N-am văzut în nori furtuna, ci a ploii joacă, Glasului înalt, dar gol, i-am șoptit să tacă. Mi-am fost prieten răbdător, martor al iertării, Am trimis valuri de temeri spre marea uitării, Din veri mi-am făcut mărgele și din ierni cercei, I-am dat sufletului pacea și minții idei. Din frumos și oameni dragi mi-am zidit o lume, În culori și vorbe blânde mi-am pictat…

Pășim pierduți între trecut și mâine, Iar azi e doar o zi din calendar. Apusul ațipește și răsăritul vine, Dar joaca lor e luptă în zadar. Ochii rămân umbriți de falsele poveri, Iar bucuria clipei ascunsă-i în uitare. Gândul trimite soli spre zilele de ieri, Un viitor visat ne va surprinde oare? Între trecut și mâine ne legănăm grăbit. Prezentul, plin de viață, ne-așteaptă răbdător. Azi un apus veghează un fir de răsărit, Vrea să rămână urmă pe tălpi de călător.

Un strop de răsărit timid bate la ușa dimineții, Un cânt de păsări fără scenă închină mulțumire vieții. Murmură-n mintea ațipită o blândă rugăciune vie, Ochii îmbrățișează treji tot ce dă zilei bucurie. Ore și gânduri se ascund după perdelele de nori, Viața își țese pânza verii cu fire lungi de trecători. Vorbesc prelung, în șoapte mute bătrânele alei, Iar norii duc în brațe pline parfumul florilor de tei. Săgețile de aur pur brăzdează clar al zilei dar. Când inima vede iubirea, nimic nu este în zadar. Iar valurile înserării ce vin cu marea de apus Legănă clipe de magie din ziua ce cu noi s-a dus.

Numărând binecuvântările, Evocând bucuriile. Privind cu blândețe, Râzând cu naturalețe. Exprimând mulțumirea, Ținând la piept trăirea. Uitând împovărarea, Iubind iarba și marea. Tăcând în așteptare, Elogiind ce-i încântare!

Sunt lumea ce se vede în oglindă Și glasul ce șoptește cu blândețe. Sunt visul ce rebel colindă Și fură clipe de naturalețe Sunt pasul ce pe iarbă urmă lasă Și are simplitatea drept veșmânt. Sunt dorul ce-l îmbracă pe ,,acasă" Cu stropi de rouă și miere în cuvânt. Sunt gazda gândurilor bune Și călător înspre altare vii, Proprietar pe colțul meu de lume Și chiriaș fidel pe lumi de bucurii. Sunt fulgul ce aduce pace Și gândul care simte mulțumirea. Sunt vorba ce în umbră tace Și leagănă zâmbind iubirea. Sunt picătura unei mări uitate Și drum îngust înspre înțelepciune, Parfum discret cu iz de raritate, Ciob din oglinda…

Bunico, spune-mi o poveste! Mi-e atât de dor să te ascult... N-am de la tine nicio veste Și nu mi-ai povestit demult. Pe frunte-mi dai o sărutare După perdeaua unui vis, Dar fugi de-a mea îmbrățișare Când ochii larg mi i-am deschis. Când dor îmi vine de povești Smerit spre cer ochii-mi arunc. De-acolo blând tu mă privești Ca și atunci când eram prunc. Din lumea celor fără grai Te uiți cu drag la pașii mei, Și n-ai cum zăbovi să stai Că-s pline-a raiului alei. Dar, dacă într-o noapte clară Te vei preface într-o stea Luna-ți va țese-o pânză rară Și vei putea a mă vedea. Cred în a…

Urme de pași bătrâni au fost cândva pe-aici, Azi dorul zugrăvește icoane cu bunici. Oglinda unui vis le-arată chipul drag Și parcă ieri surâsul ți-l revărsau în prag. Spuneau povești de viață, fără a le citi, Oftau șoptit, prelung... ,,Copile, tu ce știi? Pentru-a simți înaltul și tihna unui munte Între pământ și cer din gânduri îți faci punte." Urme de pași străbat altare de lumină, Bunicii ne veghează și râd când se închină. Ei fură zilnic flori din raiul bucuriei, Pe pat de frunze dorm în toamna veșniciei.

O fi albul rai al sălbăticiei, Popas pentru vânt, imn al bucuriei? O fi pacea ninsă, un regat uitat? Ori un simplu dar ce vieții e dat? Nu-i palat zidit ori proiect impus. Îi simți măreția doar privind în sus. Are drept hotar infinitul zării Și nu-i poți închide porțile uitării. Mâine e misterul din a iernii ceață, Azi prezentul țese un crâmpei de viață. Rămâne-o enigmă edenul ceresc. Bogăția clipei e-un rai pământesc!

Mâine, prin mintea-mi trează voi deveni om mare. Nu încape îndoiala sau semnul de întrebare. Căci omul plănuiește Și...Dumnezeu zâmbește. În casa mult visată eu locui-voi mâine. Muncesc și recompensa cred că mi se cuvine. Căci omul plănuiește Și...Dumnezeu zâmbește. Mâine ai dorinței pași pământul vor străbate Și voi primi iubirea și dar de sănătate. Căci omul plănuiește Și...Dumnezeu zâmbește. Voi râde alături de nepoți peste un an sau mâine. Simt mugurii puterii, destinu-mi aparține. Căci omul plănuiește Și...Dumnezeu zâmbește. Clepsidra se oprește și mâine nu mai vine Dar viața îți șoptește: ,,trăiește AZI nu MÂINE!" Căci omul plănuiește Și...Dumnezeu zâmbește.